EcoZoom VERDE și starea de bine

Postat de Adrian Popa pe

Este prima săptămână de Noiembrie, am trecut la ora de iarnă, dimineața trebuie să aștepți să ți se dezaburească mașina înainte de a pleca la drum, iar peisajul e din ce în ce mai gri. Mai mult decât atât, oamenii din jurul tău parcă sunt mai irascibili decât de obicei, nu prea mai au răbdare și devin ușor pasiv - agresivi în interacțiunile cu tine. Dacă nu ai observat asta până acum, te felicit, dar dacă te identifici cu ce am scris mai sus atunci îmi pare rău să îți spun că ne așteaptă în jur de 4-5 luni cu o astfel de atmosferă.


Dacă ar fi să găsim un singur vinovat pentru toată această stare am putea să arătăm cu degetul spre soare, sau mai bine spus nu am putea arăta, căci lipsa lui ar fi de fapt de vină. Lumina și căldura soarelui ne afectează în mod direct, fie că observăm acest fapt sau nu. Ar fi exagerat să extrapolăm și să afirmăm că fiecare zi fără soare vă fi o zi proastă și că obligatoriu fiecare zi însorită vă fi o zi bună. Totuși putem avea îndrăzneala să afirmăm că un număr crescut de zile reci fără soare ne poate afecta considerabil starea de bine.


Cum ne putem raporta față de această situație?  Păi, am putea să o luăm exact așa cum este. Vorbim despre un factor extern pe care nu îl putem influența, cert este că nu putem să apropiem pământul de soare să ne bucurăm de o primăvară-vară tot anul. Ori, am putea să ne mutăm, în funcție de anotimp în sudul sau nordul global. Ei bine, soluția pe care v-o propunem noi s-ar putea să fie mult mai practică și bineînțeles nu la fel de costisitoare decât această navetă sezonieră. Noi vă recomandăm o sobă rachetă EcoZoom VERDE.


De ce EcoZoom VERDE?


Dacă am căzut de acord mai devreme că nu putem influența în mod direct poziția Pământului față de Soare, putem încerca măcar să recreăm artificial, într-o anumită măsură efectele pozitive ale Soarelui care ne lipsesc în această perioadă.


Dacă lipsa soarelui ne crește nivelul de stres, care nu era neapărat diminuat și în prezența lui, noi vă propunem să contrabalansați această stare cu experiențe în care nu simțiți presiunea stresului. Puteți găti, arde rășini aromatice, puteți ieși în natură și să vă bucurați de un ceai fierbinte sau pur și simplu puteți să priviți un foc în toată splendoarea lui, iar cea mai potrivită unealtă pentru toate acestea nu este decât soba rachetă EcoZoom VERDE. Pentru o experiență mai plăcută și cu rezultate pe termen mediu și lung, vă recomandăm să împărțiți aceste momente cu persoanele din cercul vostru apropiat deoarece o îmbunătățire generală a stării lor de spirit se va reflecta și în viața voastră.

    

De ce EcoZoom VERDE și nu un foc deschis?


Înainte de toate, EcoZoom VERDE este mult mai versatil. Soba rachetă EcoZoom VERDE încape în orice portbagaj și vine echipată cu mânere lungi de metal cu grip de lemn ca să o poți căra oriunde. Mai mult decât atât, dacă stai la curte, soba ta rachetă portabilă poate înlocui cu succes orice fel de grătar.


În același timp, datorită izolației profesioniste cu care vine echipată, soba rachetă EcoZoom VERDE reușește să crească temperatura în camera de ardere pentru a obține o ardere curată cu un consum mic de combustibil și evită încălzirea pereților exteriori pentru a elimina orice risc de accidente.


Nu în ultimul rând, datorită tirajului foarte bun de aer și a camerei de ardere izolate, arderea lemnului sau a biomasei va fi una completă fără a elimina fum. Te vei bucura de gustul mâncării făcută pe foc de lemne fără să îți îmbibi toate hainele în miros de fum.


Revenind la discuția inițială, tuturor ne este mai mult sau mai puțin dificil să trecem peste sezonul rece, cert este că o sobă rachetă EcoZoom VERDE poate face așteptarea sezonului cald mult mai plăcută.


EcoZoom este mai mult decât un arzător eficient, un lifestyle sau un mod de a-ți petrece timpul liber, este o mișcare globală. Suntem bucuroși sa o aducem mai aproape de tine.

 



0 comentarii

Lasă un comentariu

Nu uita, comentariile trebuie aprobate înainte de publicare