DESIGNUL UNEI SOBE RACHETĂ PENTRU GĂTIT - 10 REGULI SIMPLE

Posted by Alexandru Paicu on

În ultimii ani am remarcat o creștere a interesului în legătură cu sobe eficiente de tip "rachetă" pentru gătit. În acest moment putem găsi pe piață o serie întreagă de arzătoare sudate din profile de oțel, descrise de producători că fiind "rocket stove". Eficiența acestora nu intră în discuția articolului de față, dar este important de precizat că nu orice horn vertical alimentat printr-un buncăr cu lemne poate fi numit instrument eficient de gătit pe lemne. Subliniem în mod special importanța siguranței în folosire, probabil cel mai important aspect al acestora.

Te invităm să studiezi cu atenție produsele propuse spre vânzare și să te asiguri că nu afectează integritatea ta sau a familiei tale. Ne referim în mod special la felul în care parte dintre acestea se încing "la roșu", devenind periculoase în mod special pentru copiii care se joacă pe lângă ele, sau putând genera incendii.  Mai e de remarcat lipsa de stabilitate a multora dintre ele, mai ales când alimentează vase mari.


În principiu, datele de mai sus reflectă și aspecte pozitive. Unul ar fi interesul în contrucția acestor arzătoare eficiente în regie proprie. Oamenii își doresc să experimenteze, să învețe și să construiască sobe mai bune și mai eficiente, atât pentru gătit (modele mai simple) cât și de tipul “mass heater”, pentru încălzirea locuințelor individuale.

Poate cel mai important aspect este responsabilizarea consumatorilor de arzătoare pe lemne, care, pe lângă dorința de a utiliza instrumente eficiente pentru reducerea costului combustibilului lemnos (deja exagerat de scump), se interesează și de impactul ecologic pe care îl au asupra mediului înconjurător și a comunității locale.


Ne dorim că în acest articol să oferim viziunea EcoZoom despre ce înseamnă un arzător de tip rachetă eficient, prin descrierea a zece principii simple de design. Acestea au fost dezvoltate în peste 20 de ani de experimente și studii privind arderea eficientă a combustibilului lemnos, la institul de cercetare Aprovecho.

10 REGULI DE DESIGN AL SOBEI RACHETĂ PENTRU GĂTIT

Dr. Larry Winiarski,director tehnic al Centrului de Cercetare Aprovecho.

1. IZOLAREA VETREI DE FOC

Este obligatoriu să izolăm vatra cu materiale rezistente la temperaturi înalte și cu masă scăzută, pentru a menține temperatura de ardere cât mai crescută. Menținem cât mai scăzută temperatura corpului sobei. O sobă încinsă la roșu pierde căldură. Ne dorim ardere cât mai completă și transferul căldurii doar spre fundul vasului de gătit, fără pierderi prin pereții arzătorului.


2. EVACUAREA GAZELOR APRINSE

Honul vertical izolat, situat imediat deasupra vetrei, trebuie să aibă o înălțime de 2-3 ori mai mare decât diametrul acestuia. Căldură se transferă direct către fundul vasului folosit.

3. ARDEREA CORECTĂ A LEMNULUI

În procesul de ardere, menține aprinse doar vârfurile crengilor / lemnelor folosire, pe măsură ce acestea pătrund în vatră prin buncărul de alimentare. Obiectivul este să evităm cât mai mult arderea incompletă a lemnului și generarea de gaze ce nu au timp să se aprindă și se ridică sub formă de fum, sau se depun sub formă de gudron pe fundul vaselor. Vom menține un raport optim între puterea dorită și cantitatea de lemn aprins. Prea mult lemn ars incomplet se acumulează pe fundul vasului și blochează accesul oxigenului.

Introducerea graduală a crengilor mai are un avantaj, acestea au timp să se usuce, mai ales dacă folosești crenguțe strânse de la suprafață solului.

4. FLUXUL DE AER

Este important să menținem un flux de aer constant și neîngrădit în jurul combustibilului. Principiul fundamental al arzătorului de tip rachetă este crearea unui curent vertical de gaze fierbinți, alimentat de diferența de temperatura dintre buncărul de alimentare și hornul foarte bine izolat. Aerul trebuie să circule liber, asta va duce la o ardere cât mai completă a lemnului.

5. RAPORTUL AER / COMBUSTIBIL

Raportul corect de aer în camera de ardere se obține prin teste, îți recomandăm să experimentezi cu tipurile de lemn, cantitatea lor și dispunerea în buncărul de alimentare, pentru obținerea unui echilibru. Prea mult aer rece scade temperatura în camera de ardere. Prea puțîn aer duce la ardere imcompletă.

6. DIMENSIONAREA VETREI DE FOC

Practică ne-a arătat că pentru nevoi domestice nu e necesară supra-dimensionarea vetrei de ardere. Este suficientă o suprafață (a secțiunii perpendiculare pe fluxul de gaze) de cca. 160 de cm pentru o putere de 2kw. Aceasta poate crește în aplicățiile industriale.

7. POZIȚIONAREA CORECTĂ A COMBUSTIBILULUI

Pe măsură ce intră în buncărul de alimentare, e important că lemnul să nu stea pe sol, ci să fie ridicat (de ex. pe un grătar), pentru a permite circulația liberă a aerului în jurul combustibilului. Când ardem crengi, e mai bine să nu le înghesuim, ci să lăsăm o distanță de 1-2 cm între ele. Combustibilul de tip peleți va fi așezat cel mai bine pe un grătar cu ochiuri mici.

8. FLUXUL DE AER PE SUB CĂRBUNI

Alimentarea cu lemn se va face având grijă că aerul să circule pe sub tăciuni generați de arderea lemnelor. Dacă aerul circulă doar deasupra cărbunilor, se va produce condensul gazelor din lemn .

9. TRANSFERUL CĂLDURII

Vom izola interiorul sobei de fluxul de gaze încinse, având grijă că acestea să tranfere temperatura doar către vasele de gătit. Spre deosebire de sobele de tip rachetă cu pat de acumulare a masei termice, așa cum sunt cele pentru încălzire, ne dorim să utilizăm integral energia pentru prepararea alimentelor.

10. DISTANȚA CORECTĂ ÎNTRE SUPORT ȘI VASE

Ne dorim să avem pierderi de căldură cât mai mici în jurul vasului de gătit. Pentru un trasfer optim de căldură spre vas vom menține distanță între acesta și sobă cât mai mică, fără să înecăm fluxul de gaze (foc leneș). Estimăm această distanță păstrând constanța secțiunea fluxului de gaze încinse în jurul vasului de gătit. Excepția apare doar când folosim un horn de evacuare exterior sau un ventilator de evacuare forțată, caz în care distanța între vase și corpul sobei poate fi redusă substanțial.

...................................................................................
Găsești informații complete pe www.aprovecho.org
....................................................................................

Regulile de mai sus se aplică tuturor tipurilor de arzătoare eficiente, fie mici și portabile, fie fixe în curte, pentru vase mari și foarte mari, fie în interiorul locuințelor (cu ventilație adecvată), fie instituționale și comerciale, pentru festivaluri și cantine. Evident, utilitatea lor este invers proporțională cu disponibilitatea altor combustibili. Este important totuși să reținem că în situații de urgență, sau în zone fără utilități, vom avea mereu nevoie de instrumente pentru gătit bine făcute și eficiente.

Mai e de spus că am văzut aplicații reușite construite în regie proprie și care folosesc materiale foarte ieftine, sau chiar refolosesc produse din gospodărie (de exemplu găleți sau butoaie pentru corpul sobei, cenușă, perlit sau folie de staniol pentru izolare). Aplicând regulile de mai sus, experimentele tale se vor apropia de randamentul pe care ți-l dorești.

Suntem mândri să îți oferim cel mai longeviv produs al nostru, EcoZoom VERDE, o sobă rachetă eficientă și portabilă care întruchipează cu brio materializarea regulilor de design de mai sus. Îți dorim baftă la construit și la gătit și nu uita, joacă-te responsabil cu focul.

Pentru mai multe detalii despre unde puteți face focul și ce trebuie să aveți în vedere din punct de vedere legal, vă invităm să consultați articolul de mai jos:

 

Legea picnicului pe înțelesul tuturor

 

Înainte de a pune arzătorul EcoZoom VERDE în funcțiune, te rugăm să citești cu atenție cele 13 sfaturi esențiale
 

0 comments

Leave a comment

Please note, comments must be approved before they are published