Soba rachetă EcoZoom VERDE și alte tipuri de foc în natură

Adrian Popa tette közzé ekkor:

Știm că soba rachetă EcoZoom VERDE duce experiența focului la cu totul alt nivel, dar astăzi vrem să vorbim despre situațiile în care fie nu dorești să o iei după tine în drumeție, fie ai uitat-o acasă sau ai împrumutat-o unui prieten să se bucure de ea. Deci, în cazul în care nu ai soba rachetă EcoZoom VERDE cu tine îți recomandăm următoarele tipuri de foc



Focul de stat noaptea la cort

Focul pe vreme rea

Focul pentru iluminat

Focul pe zăpadă 

Codul de etică a celor ce fac focul

De ce soba rachetă EcoZoom VERDE?

 

 (sursa foto: google search)


Focul de stat noaptea la cort


Dacă ai decis să petreci noaptea la cort undeva în natură, rupt de agitația cotidiană sau te-a prins noaptea prin surprindere așa că ești forțat să campezi, îți recomandăm focul de tip stea. Acesta poate fi făcut din orice tip de lemn, dacă ești norocos să ai la îndemână lemn de esență tare, te încurajăm să îl folosești. Lemnele se aranjează în forma unei stele și se împing treptat spre centru. Acest tip de foc ar trebui să îți ofere destulă căldură să te încălzești după o drumeție lungă, să îți usuci hainele și să gătești ceva repede.


Pro:

  • produce multă căldură
  • se poate sta în jurul său chiar și în serile mai răcoroase
  • se poate găti, dar nu mai multe feluri de mâncare în același timp

Contra

  • Buștenii trebuie mutați spre centru pe măsură ce ard.
  • Pentru rezultate eficiente, se recomandă lemne destul de groase

 

Focul Taiga


 (sursa foto: google search)


Dacă decizi să stai peste noapte, putem să îți recomandăm și focul de tip taiga. Acesta se construiește prin poziționarea a mai multor rânduri de lemne care trebuie să se intersecteze deasupra unui buștean. Avantajele acestui tip de foc este că oferă o cantitate mare de căldură pe tot parcursul nopții.


Pro:

  • este potrivit unui grup mare
  • are o flacără cu o temperatură ridicată ce produce mult jar, ideal pentru gătit și uscat hainele

Contra:

  • este nevoie de lemne groase
  • focul taiga trebuie verificat de 1-2 ori pe noapte pentru a repoziționa lemnele

Focul șemineu


 (sursa foto: google search)


Dacă dispui de multe lemne, îți putem recomanda focul de tip șemineu. Acesta necesită 2 bușteni înfipți perpendiculari în pământ, 2 paraleli cu solul pentru a delimita vatra de foc și în funcție de cât de mult timp vrei să ardă focul, clădești mai multe lemne pe buștenii pe care i-ai stabilizat în sol. Pe parcursul nopții, lemnele de jos vor arde de la mijloc, se vor rupe și vor lăsa loc lemnelor superioare să ardă.


Pro:

-Poate arde foarte mult timp.

-Ideal pentru încălzirea pe timp de noapte


Contra:

  • necesită unelte
  • necesită multe lemne de foc

Pentru mai multe detalii despre unde puteți face focul și ce trebuie să aveți în vedere din punct de vedere legal, vă invităm să consultați articolul de mai jos:

 

Legea picnicului pe înțelesul tuturor



Focul pe vreme rea.

Focul Polinezian

 (sursa foto: google search)



Chiar dacă ai cel mai bun echipament cu tine, uneori ploaia nu este cea mai plăcută surpriză în timpul unei drumeții sau în timpul unui weekend pe care ai decis să îl petreci în natură. În cazul unei astfel de situații îți recomandăm focul polinezian. Pentru construirea acestuia este nevoie să săpați o groapă conică de jumătate de metru (maxim un metru), iar pe pereții acesteia să îi acoperiți cu lemnele de foc. Focul se va face în partea de jos și este ferit de vânt sau ploaie ușoară. Dacă ploaia este prea puternică, vă putem recomanda să improvizați un acoperiș suprateran focului.

Pro:

  • este foarte convenabil pentru gătit
  • este un foc discret, aproape imposibil de reperat de la depărtare 

Contra:

  • este necesar să săpați o groapă ceea ce poate fi destul de anevoios dacă nu aveți unelte necesare sau dacă pământul este înghețat

Focul Dakota


 (sursa foto: google search)


O variantă mai elaborată a focului polinezian este focul dakota. Acesta necesită săparea suplimentară a unei galerii care se intersectează cu vatra de foc conică a focului polinezian și funcționează pe același principiu ca o afumătoare. 


Focul de iluminat

Focul de tip con


 (sursa foto: google search)


Dacă dorești doar să te bucuri de un foc în natură, sau vrei puțină căldură și o lumină caldă care să acompanieze discuțiile pe care le ai alături de cei dragi îți propunem 2 designuri de foc simpliste, care nu necesită unelte speciale sau lemn de o anumită esență. 


Pentru primul, focul de tip con, trebuie să stivuiești lemnele să poată sta într-o formă de echilibru. În interiorul conului îți recomandăm să introduci materiale ușor inflamabile, iarbă uscată sau hârtie, ulterior adaugă crenguțe subțiri, iar în cele din urmă lemnele principale vor lua foc.


Pro


  • crează o flacără mare și uniformă
  • convenabil pentru gătit și uscat haine
  • deoarece arde puternic, poate fi folosit pentru iluminat

Contra


  • nu este un foc potrivit pentru încălzirea taberei pe timp de noapte
  • este un foc care necesită multe lemne de foc

Focul de tip fântână


 (sursa foto: google search)


Cel de-al doilea design este focul de tip fântână. Pentru a-l construi, așezați patru bușteni sub forma unui pătrat cu laturile paralele deasupra celorlalte. Procesul se repetă în funcție de câte lemne dispuneți sau cât timp doriți să petreceți în jurul focului, iar focul se aprinde în centrul construcției.  Pentru a mări flacăra, vă recomandăm să utilizați bușteni mai lungi. 


Pro

  • Flacăra unidirecțională facilitează gatitul și uscatul hainelor.

Contra


  • nu poate fi folosit pentru încălzirea taberei, flacăra unidirecțională este mai degrabă potrivită pentru gătit.

Focul pe zăpadă

Focul NODYA

 

(sursa foto: google search)


Următoarele 2 tehnici de foc provin dintr-un climat mai rece decât cel al României, în schimb pot fi folosite cu succes în orice zonă muntoasă. Primul design de foc adaptat pentru vremea foarte rece este focul NODYA, acesta poate fi făcut cu 2 sau 3 busteni.


NODYA cu 2 bușteni:


Pentru focul NODYA cu 2 bușteni, este nevoie de 2 bușteni de minim 25 cm diametru, asta va asigura arderea necesară pentru un ciclu de somn, 4 țăruși și un topor. Centrul de ardere este situat la joncțiunea buștenilor, unde scoarța va fi îndepărtată și se va realiza o crestătură de-a lungul celor 2 bușteni. Țărușii au rolul de a ține pe poziție bușteanul superior.


NODYA cu 3 bușteni:


Denumită și NODYA leneșă, aceasta presupune o bază formată din 2 bușteni iar locul de ardere, care în cazul focului NODYA cu 2 bușteni era format din crestăturile dintre cei 2 bușteni, în acest caz este spațiul dintre cei 2 bușteni inferiori.


 

 (sursa foto: google search)


Pro

-focul este ideal pentru nopțile de iarnă

-poate încălzi destul de repede un grup de oameni


Contra

-pregătirea focului necesită timp

-pregătirea focului necesită unelte (topor/fierăstrău)

 

Lumânarea finlandeză



 (sursa foto: google search)


Lumânarea finlandeză este un foc ideal pentru a încălzi vase mici, precum ibrice/căni/ceainice într-un timp foarte scurt. Pentru realizarea acestei tehnici de foc, este nevoie de un buștean al cărei parte superioară este despicată în 6-8 părți, iar focul se aprinde în partea inferioară, unde se întâlnesc crestăturile. 


Pro

-poate arde timp îndelungat

-nu are nevoie de vatră de foc

Contra

-acest tip de foc necesită unelte

-este un foc folosit strict pentru gătit pe suprafețe mici, nu degajă căldură în jurul lui. 


Codul etic a celor care fac focul


Acum că ai ajuns aici, cu siguranță ești un pasionat al domeniului. Fie că faci camping în natură, ești pescar, vânător sau aventurier îți reamintim mai jos 3 reguli, pe care cel mai probabil oricum le respecți:


  1. Dacă faci foc în natură și nu ai venit cu propriile lemne, mai întâi arzi lemnele uscate pe care ți le oferă natura, abia după ce acestea se termină, sau nu există în proximitate începi să arzi lemne verzi.
  2. Se minimizează orice risc de incendiu. Fie decizi să faci focul într-un perimetru în care nu sunt materiale inflamabile, fie înconjori focul cu pietre sau sapi o mică groapă, încerci să reduci motivele apariției unui incendiu.
  3. Focul se stinge la plecare. Dacă ai apă în surplus, îți recomandăm cu drag să o torni peste foc. În cazul în care nu dispui de apă, îți recomandăm să stai lângă foc până ești ferm convins că s-a stins.


De ce soba rachetă EcoZoom VERDE?


Mai sus am prezentat diferite tipuri de foc pentru diverse situații. Pentru toate situațiile de mai sus, mai puțin pentru încălzit tabăra, soba rachetă EcoZoom VERDE se descurcă cu brio. Soba rachetă EcoZoom VERDE are un consum redus de combustibil, poate arde orice tip de biomasă, arde complet masa lemnoasă, nu degajă fum etc. Toate acestea vin sub forma unei construcții robuste care este prevăzută cu izolație profesională, dar și portabilă în același timp.


Cu dimensiuni de 30x30x30 cm și cu mânere de metal cu grip de lemn, soba rachetă EcoZoom VERDE poate fi transportată oriunde vrei să te bucuri de experiența unui foc pe lemne. Mai jos îți prezentăm 10 motive pentru care soba rachetă EcoZoom VERDE merită cumpărată

 

10 motive să îți cumperi chiar acum o sobă rachetă pentru gătit pe lemne ECOZOOM


Pentru mai multe detalii despre foc, ardere și cum funcționează soba rachetă EcoZoom VERDE, vă invităm să consultați articolul de mai jos 


Despre foc, cenușă și soba rachetă EcoZoom VERDE


Dacă ești deja fericitul posesor al unei sobe rachetă EcoZoom VERDE sau aștepți să ajungă curierul cu comanda ta, citește mai jos 13 sfaturi culese de la clienții noștri 


13 SFATURI ADUNATE DE LA CLIENȚII NOȘTRI


EcoZoom este mai mult decât un arzător eficient, un lifestyle sau un mod de a-ți petrece timpul liber, este o mișcare globală. Suntem bucuroși sa o aducem mai aproape de tine.

0 hozzászólás

Szólj hozzá

Felhívjuk a figyelmedet, hogy a megjegyzéseket közzétételük előtt jóvá kell hagyni